dogorî (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DOGORÎ́, vb. IV.
v. dogori.dogorî (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOGORÎ́ vb. IV
v. dogori.dogorî (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dogorî (-resc, -ít), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. –
Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu
pref. exhaustiv
do- (Miklosich,
Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu,
Suf., 52; Conev 99),
cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele
dogori și
dogorî. –
Der. dogor, s. n. (foc, centru de căldură), deverbal;
dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsură);
dogoreală, s. f. (arsură);
dogorită, s. f. (bășică produsă de o arsură);
dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).
dogorî (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOGORÎ́ vb. IV
v. dogori.