douăzeci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOUĂZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între nouăsprezece și douăzeci și unu. ◊ (Adjectival)
Douăzeci de cărți. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Secolul douăzeci. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De douăzeci de ori. ◊ (Intră în componența
num. distributiv)
Câte douăzeci de mașini. ◊ (Substantivat)
Cinci de douăzeci. [
Pr.:
do-uă-] –
Două +
zeci.doŭăzecĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)doŭă-zécĭ num. De doŭă orĭ zece (20).
douăzeci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)douăzéci num.;
20/XXdouăzeci (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)douăzeci num. de două ori zece.
douăzeci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOUĂZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între nouăsprezece și douăzeci și unu. ◊ (Adjectival)
Douăzeci de cărți. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Secolul douăzeci. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De douăzeci de ori. ◊ (Intră în componența
num. distributiv)
Câte douăzeci de mașini. ◊ (Substantivat)
Cinci de douăzeci. [
Pr.:
do-uă-]
— Două +
zeci.