disproporție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. – Din
fr. disproportion.disproporție (Dicționar de neologisme, 1986)DISPROPÓRȚIE s.f. Lipsă de proporție; nepotrivire între diferitele elemente ale unui tot. [Gen.
-iei, var.
disproporțiune s.f. / cf. fr.
disproportion].
disproporție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPROPÓRȚIE s. f. lipsă de proporție; nepotrivire între elementele unui ansamblu. (< fr.
disproportion)
disproporție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dispropórție (-ți-e) s. f.,
art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)disproporție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă. — Din
fr. disproportion.