disecție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale; disecare. – Din
fr. dissection, lat. dissectio.disecție (Dicționar de neologisme, 1986)DISÉCȚIE s.f. Disecare; cercetare a organelor disecate. [Gen.
-iei. / cf. fr.
dissection, lat.
dissectio].
disecție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISÉCȚIE s. f. deschidere chirurgicală a unui organism, separând diferitele lui componente pentru a le studia structura sau vătămăturile cauzate de o boală. (< fr.
dissection, lat.
dissectio)
disecție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disécție (-ți-e) s. f.,
art. disécția (-ți-a), g.-d. art. disécției; pl. disécții, art. disécțiile (-ți-i-)disecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii anatomice sau al realizării unei operații; disecare. — Din
fr. dissection, lat. dissectio.