discontinuu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [
Pr.:
-nu-u] – Din
fr. discontinu, lat. discontinuus.discontinuu (Dicționar de neologisme, 1986)DISCONTÍNUU, -UĂ adj. Lipsit de continuitate; necontinuu, cu întreruperi. [Pron.
-nu-u. / cf. fr.
discontinu, lat.sc.
discontinuus].
discontinuu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCONTÍNUU, -UĂ adj. 1. lipsit de continuitate; intermitent. 2. direct (2). (< fr.
discontinu, lat.
discontinuus)
discontinuu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)discontínuu (-nu-u) adj. m.,
pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)discontinuu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [
Pr.:
-nu-u] — Din
fr. discontinu, lat. discontinuus.discontinuŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)* discontínuŭ, -ă adj. (fr.
discontinu, mlat.
discontinuus). Întrerupt, intermitent.