dințar (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)DINȚÁR,
dințáre, s.n.
1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei.
2. Grătar în dreptul scocului morii, care oprește pătrunderea corpurilor aduse de apă.