dintâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DINTÂI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”)
1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi.
2. Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [
Var.: (
reg.)
dentăi adj. invar.] –
De +
întâi.dintâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dintấi (
înv.,
pop.)
num.dintâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DINTẤI num. (De obicei precedat de „cel”) Primul dintr-o serie de obiecte, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. ♦ (Adjectival) Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [
Var.: (
reg.)
dentắi num.] —
De4 +
întâi.