dijmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍJMĂ, dijme, s. f. Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; (mai târziu) formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată. – Din
sl. dižma.dijmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)díjmă (díjme), s. f. – Dare care reprezintă a zecea parte din produse.
Sl. dižma, din.
lat. decima (Cihac, II, 96; Tiktin),
cf. sb.,
cr.,
ceh. dežma, mag. dészma (după Tagliavini,
Omagiu R. Ortiz, Bucarest 1929, p. 172,
rom. ar proveni din
mag.). –
Der. dijmar, s. m. (
înv., strîngător de dijmă);
dijmărit, s. n. (dijmă pe stupi și porci; în 1766 era generalizat la 4 parale pe bucată);
dijmui, vb. (a primi dijmă; a decima, a pricinui pierderi mari sau morți);
dijmuitor, s. m. (persoană care profită de pierderile celorlalți).
dijmă (Dicționaru limbii românești, 1939)díjmă f., pl.
e (vsl.
dižma, ceh. sîrb.
dežma, d. vgerm.
dezemo, care e lat.
décima, decimă; ung.
dézsma). Decimă, zeciuĭală, a zecea parte din venit dată cuĭva (statuluĭ, proprietaruluĭ ș.a.). – În Mod. sud
dejmă.dijmă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DÍJMĂ (‹
sl.)
s. f. (în
Ev. med. în Țara Românească și în Moldova) Dare reprezentând a zecea parte din produse (în grâu, vin, miere și ceară, oi etc.), percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți. V și
decimă. ◊
D. la tarla = formă de rentă funciară, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți (1/2, 2/3, 3/5) din producția obținută de pe tarlele de pământ primite spre a fi lucrate în parte.
dijmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)díjmă s. f.,
g.-d. art. díjmei; pl. díjmedijmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dijmă f. a zecea parte din venituri ca dare către stăpânire sau către biserică. [Slav. DIJMA].
dijmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. — Din
sl. dižma.