dibăcie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, viclenie; rafinament. –
Dibaci +
suf. -ie.dibăcie (Dicționaru limbii românești, 1939)dibăcíe (vest) și
ghibăcíe (est) f. Calitatea de a fi dibacĭ.
dibăcie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dibăcíe s. f.,
art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíiledibăcie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dibăcie f. calitatea omului dibaciu: îndemânare, iscusință.
dibăcie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. —
Dibaci +
suf. -ie.