dibaci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. –
Cf. scr. gibak.dibaci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dibáci (dibáce), adj. –
1. Iscusit, îndemînatic. –
2. (
Arg.) Frumos, fain. –
Var. (
Mold.)
ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din
sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur,
BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu
pl. Și consoana inițială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil
var. ghibaci ca fiind pronunțare
mold. –
Der. dibăci (
var. ghibăci),
vb. (a afla; a nimeri;
Arg., a pune mîna pe, a-și însuși);
dibăcie, s. f. (dexteritate, iscusință, pricepere);
nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie).
Cf. dibui (după Tiktin și Scriban,
dibui, a influențat probabil formal pe
dibaci).
dibaci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dibáci adj. m.,
pl. dibáci; f. sg. și
pl. dibácedibaci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. —
Cf. sb. gibak.dibacĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)dibácĭ (vest) și
ghibácĭ (est), -
ce adj., pl. tot așa (sîrb.
gibak, vsl.
gybakŭ, flexibil, infl. de
dibuĭ). Îndemănatic, priceput. V.
isteț.