dibăcie - explicat in DEX

dibăcie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie.

dibăcie (Dicționaru limbii românești, 1939)
dibăcíe (vest) și ghibăcíe (est) f. Calitatea de a fi dibacĭ.

dibăcie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile

dibăcie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dibăcie f. calitatea omului dibaciu: îndemânare, iscusință.

dibăcie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. — Dibaci + suf. -ie.