dialectician (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și
f. Persoană care stăpânește dialectica, care gândește conform cu principiile dialecticii. ◊ (Adjectival)
Filozof dialectician. [
Pr.:
di-a-lec-ti-ci-an] – Din
fr. dialecticien.dialectician (Dicționar de neologisme, 1986)DIALECTICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în dialectică, care urmează principiile dialecticii. [Pron.
di-a-lec-ti-ci-an, pl.
-ieni, -iene. / < fr.
dialecticien].
dialectician (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIALECTICIÁN, -Ă s. m. f. specialist în dialectică. (< fr.
dialecticien)
dialectician (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dialecticián (di-a-, -ci-an) s. m.,
pl. dialecticiéni (-ci-eni)dialectician (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dialectician m. cel ce știe, ce raționează după regulele dialecticei.
dialectician (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1).
2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [
Pr.:
di-a-lec-ti-ci-an] — Din
fr. dialecticien.