deșelà - explicat in DEX

deșela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEȘELÁ¹, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Des¹- + șale.

deșela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEȘELÁ² vb. I. v. deșeua.

deșela (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát

deșelà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deșelà v. 1. a scoate șeaua; 2. a frânge șalele, mijlocul: l´a bătut de l´a deșelat.

deșela (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEȘELÁ¹, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. — Pref. de- + șale.

deșela (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEȘELÁ² vb. I v. deșeua.