dezinvoltură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZINVOLTÚRĂ s. f. (
Livr.) Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. – Din
fr. désinvolture.dezinvoltură (Dicționar de neologisme, 1986)DEZINVOLTÚRĂ s.f. Atitudine, purtare naturală, degajată. ♦ (
Peior.; rar) Îndrăzneală, lipsă de jenă. [< fr.
désinvolture].
dezinvoltură (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZINVOLTÚRĂ s. f. atitudine, comportare firească, degajată; spontaneitate. ◊ (peior.) îndrăzneală, lipsă de jenă. (< fr.
désinvolture)
dezinvoltură (Dicționaru limbii românești, 1939)* dezinvoltúră f., pl.
ĭ (fr.
désinvolture, d. it.
disinvoltura, d.
invólgere, a învălătuci [lat.
vólvere, a întoarce]. V.
boltă, volbură). Întorsătură, mișcare grațioasă:
a minți cu cea maĭ mare dezinvoltură.dezinvoltură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dezinvoltúră s. f.,
g.-d. art. dezinvoltúriidezinvoltură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dezinvoltură f. turnură plină de grație.
dezinvoltură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZINVOLTÚRĂ s. f. Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. — Din
fr. désinvolture.