dezdoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZDOÍ, dezdói, vb. IV.
1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit.
2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [
Prez. ind. și:
dezdoiésc] –
Dez- + [în]
doi.dezdoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezdoí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. dezdói, 3
dezdoáie, imperf. 3
sg. dezdoiá; conj. prez. 3
să dezdoáiedezdoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZDOÍ, dezdói, vb. IV.
1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit.
2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [
Prez. ind. și:
dezdoiesc] —
Pref. dez- + [în]
doi.dezdoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)dezdóĭ și
-ĭésc, a -
í v. tr. (ca și
îndoĭ). Îndrept, fac la loc ceĭa ce era îndoit:
a dezdoĭ o vargă.