dezbinător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. –
Dezbina +
suf. -ător.dezbinător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezbinătór (rar)
adj. m.,
pl. dezbinătóri; f. sg. și
pl. dezbinătoáredezbinător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. —
Dezbina +
suf. -ător.