dezbinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de
a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. –
V. dezbina.dezbinare (Dicționaru limbii românești, 1939)dezbináre f. Despicare, despărțire.
Fig. Discordie, învrăjbire.
dezbinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezbináre s. f.,
g.-d. art. dezbinắrii; pl. dezbinắridezbinare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de
a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. —
V. dezbina.