devia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEVIÁ, deviez, vb. I.
Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată.
2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [
Pr.:
-vi-a] – Din
fr. dévier, lat. deviare.devia (Dicționar de neologisme, 1986)DEVIÁ vb. I. intr. 1. A se abate, a se îndepărta de la o anumită direcție.
2. (
Fig.) A se abate, a se depărta de la subiect; (
p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pron.
-vi-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
dévier, it., lat.
deviare].
devia (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEVIÁ vb. I. intr., tr. a (se) abate de la direcția dată. II. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greșit. (< fr.
dévier, lat.
deviare)
devia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deviá (a ~) (-vi-a) vb.,
ind. prez. 3
deviáză, 1
pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3
să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)devià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)devià v.
1. a se abate din drum, dela direcțiunea primitivă;
2. fig. a se depărta din calea cea bună, dela bunele principii.
devia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEVIÁ, deviez, vb. I.
Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată.
2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [
Pr.:
-vi-a] — Din
fr. dévier, lat. deviare.