dever (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)déver (-ri), s. m. – Vornicel la nunțile din popor (Banat și
Trans.), flăcău care îl însoțește pe mire. –
Var. diever, diaver, divăr. Bg. dĕver, sb. djever (Tiktin; Candrea). –
Der. deveră, s. f. (fată care o însoțește pe mireasă);
divăriță (
var. deveriță),
s. f. (prietenă a miresei).