despica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESPICÁ, despíc, vb. I.
1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊
Expr. A despica părul (sau
firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia.
2. Tranz. și
refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦
Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦
Tranz. (Rar) A despărți, a separa.
3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.).
4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega;
p. ext. a expune amănunțit. –
Lat. *despicare.despica (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)despicá (despíc, despicát), vb. –
1. A tăia lemnul în sens longitudinal. –
2. A tăia, a trece prin, a străpunge. –
3. (
Refl.) A se crăpa, a se deschide, a se desface. –
Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pîntecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu,
Hlr., 169; Candrea,
Rom., XXXI, 307; Pușcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din
lat.,
cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pîntecele” se ajunge cu ușurință la „a despica” în general. Totuși, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvînt, iar Candrea și Scriban pleacă de la
spicum. –
Der. despicătură, s. f. (
înv., bucată dintr-un animal sacrificat; bucată; așchie).
despica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)despicá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
despícădespicà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)despicà v.
1. a tăia, a despărți în lungime:
a despica un lemn; 2. a separa părțile unui corp, ale unei masse străbătând d´a curmezișul:
pasărea despică aerul; 3. fig. a deștepta o adâncă compătimire:
inima îi se despică de milă. [Lat. vulg. DESPICARE, a despica].
despica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESPICÁ, despíc, vb. I.
1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊
Expr. A despica părul (sau
firul)
în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia.
2. Tranz. și
refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦
Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦
Tranz. (Rar) A despărți, a separa.
3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.).
4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega;
p. ext. a expune amănunțit. —
Lat. *despicare.