desfăt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESFẮT, desfături, s. n. (Rar) Desfătare. – Din
desfăta (derivat regresiv).
desfăt (Dicționaru limbii românești, 1939)desfắt și
-éz, a -
á v. tr. (d.
făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată; să
-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl.
A se desfăta citind.desfăt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)desfắt (rar)
s. n.desfăt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESFẮT s. n. (Rar) Desfătare. — Din
desfăta (derivat regresiv).