desfrâu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată; corupție, depravare; imoralitate. –
Des1- +
frâu.desfrâu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)desfrấu s. n.,
art. desfrấul; pl. desfrấuridesfrâu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)desfrâu n.
1. lipsă de frâu;
2. fig. exces:
desfrâu de colori.desfrâu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. —
Pref. des- +
frâu.