descojit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de
a descoji. –
V. descoji.descojit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fară coajă. –
V. descoji.descojit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descojít s. n.,
pl. descojíturidescojit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCOJÍT1, descojituri, s. n. Faptul de
a descoji. —
V. descoji.descojit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCOJÍT2, -Ă, descojiți, -te, adj. Care este curățat de coajă, fără coajă. —
V. descoji.