derivațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DERIVAȚIÚNE s. f. v. derivație.derivațiune (Dicționar de neologisme, 1986)DERIVAȚIÚNE s.f. v.
derivație.
derivațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*derivațiúne f. (lat.
derivátio, -ónis). Acțiunea de a deriva, de a abate o apă (rîu, canal, lac). Apă abătută ast-fel.
Med. Abaterea sîngeluĭ într’o parte ca să înlăture o iritațiune morbidă (revulsiune):
vezicătorile provoacă o derivațiune a boaleĭ. Gram. Modu cum se formează un cuvînt din altu.
Fiz. Comunicațiunea conductoare electrică pin mijlocu altuĭ conducător între doŭă puncte ale unuĭ circuit închis.
Mar. Mișcarea pin care un corp se depărtează de direcțiunea normală. – Și -
áție și
-áre.derivațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)derivați(un)e f.
1. Med. acțiunea de a deriva;
2. Gram. modul cum o vorbă derivă dintr’alta.
derivațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DERIVAȚIÚNE s. f. v. derivație.