deretica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DERETICÁ, derétic, vb. I.
Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦
Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [
Var.:
derătecá, derdicá, deretecá vb. I] –
Lat. de-radicare.deretica (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dereticá (derétic, dereticát), vb. –
1. (Înv.) A da la o parte. –
2. A degaja, a elibera (interiorul casei). –
3. A face curățenie, a curăța. –
Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *
dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur,
BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima
var., și de sensul vechi:
cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la
lat. *
directĭcāre, de la
rectus.deretica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dereticá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
deréticădereticà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold.
derădicà: lat. DERADICARE].
deretica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DERETICÁ, derétic, vb. I.
Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦
Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [
Var.:
derătecá, derdicá, deretecá vb. I] –
Lat. de-radicare.