deochetură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DEOCHETÚRĂ,deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură.
deochetură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) deochetúră (rar) (de-o-) s. f., g.-d. art. deochetúrii; pl. deochetúri
deochetură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DEOCHETÚRĂ,deocheturi,s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-.— Var.: diochetúră s. f.] — Deochea + suf. -ătură.