deocheat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (
1).
2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [
Pr.:
de-o-. –
Var.: (
reg.)
diocheát, -ă adj.] –
V. deochea.deocheat (Dicționaru limbii românești, 1939)deocheát, -ă adj. Bolnav de deochĭ. Compromis.
O mincĭună deocheată, o mincĭună gogonată, patentă.
Deocheatule! frumosule (iron. saŭ serios). – În vest -
chĭát. În est, pop.
diochét, -
chétă. Cp. cu
boghet.deocheat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1).
2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [
Pr.:
de-o-. —
Var.: (
reg.)
diocheát, -ă adj.] —
V. deochea.