denunț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare. – Din
denunța (derivat regresiv).
denunț (Dicționar de neologisme, 1986)DENÚNȚ s.n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare. V.
delațiune. [<
denunța].
denunț (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENÚNȚ s. n. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracțiuni; denunțare, delațiune. (< denunța)
denunț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)DENUNȚ bingăneală, bing-bang, borax, cântare, cântarea cântărilor, ciochie, ciripeală, cloncănit, melodie, păcură, pețitorie, scuipat, sifon, smoală, șopteală, trântă, trânteală.
denunț (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) denúnț n., pl.
urĭ (d.
a denunța, după
anunț. V.
enunț). Denunțare, veste care denunță. Hîrtie care conține o denunțare.
denunț (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) denúnț, a -
á v. tr. (lat.
de-nuntiare; fr.
dénoncer; V.
a-nunț). Declar, pîrăsc, anunț o faptă rea uneĭ autoritățĭ orĭ alt-cuĭva:
a denunța un criminal. Denunț un tratat, o convențiune, declar că încetează de a maĭ fi în vigoare.
denunț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)denúnț s. n.,
pl. denúnțuridenunț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (
2). — Din
denunța (derivat regresiv).