denunț - explicat in DEX

denunț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare. – Din denunța (derivat regresiv).

denunț (Dicționar de neologisme, 1986)
DENÚNȚ s.n. Semnalarea către o autoritate a unei infracțiuni; denunțare. V. delațiune. [< denunța].

denunț (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DENÚNȚ s. n. semnalarea către o autoritate a comiterii unei infracțiuni; denunțare, delațiune. (< denunța)

denunț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
DENUNȚ bingăneală, bing-bang, borax, cântare, cântarea cântărilor, ciochie, ciripeală, cloncănit, melodie, păcură, pețitorie, scuipat, sifon, smoală, șopteală, trântă, trânteală.

denunț (Dicționaru limbii românești, 1939)
*1) denúnț n., pl. urĭ (d. a denunța, după anunț. V. enunț). Denunțare, veste care denunță. Hîrtie care conține o denunțare.

denunț (Dicționaru limbii românești, 1939)
*2) denúnț, a -á v. tr. (lat. de-nuntiare; fr. dénoncer; V. a-nunț). Declar, pîrăsc, anunț o faptă rea uneĭ autoritățĭ orĭ alt-cuĭva: a denunța un criminal. Denunț un tratat, o convențiune, declar că încetează de a maĭ fi în vigoare.

denunț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
denúnț s. n., pl. denúnțuri

denunț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DENÚNȚ, denunțuri, s. n. Informare adresată unei instanțe penale cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană; denunțare (2). — Din denunța (derivat regresiv).