dentină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DENTÍNĂ s. f. Substanță proteică, bogat mineralizată, care formează masa principala a dintelui; ivoriu. – Din
fr. dentine.dentină (Dicționar de neologisme, 1986)DENTÍNĂ s.f. Substanță organică din care este formată masa dintelui; ivoriu. [< fr.
dentine].
dentină (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENTÍNĂ s. f. substanță proteică, bogat mineralizată, din care este formată pulpa dintelui; ivoriu. (< fr.
dentine)
dentină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dentínă s. f.,
g.-d. art. dentíneidentină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DENTÍNĂ s. f. Țesut osos sensibil care formează coroana și rădăcina dintelui; ivoriu. — Din
fr. dentine.