dental (Dicționar de neologisme, 1986)DENTÁL, -Ă adj., s.f. (Consoană) care se articulează atingând cu vârful limbii dinții incisivi superiori sau inferiori. [< fr.
dental].
dental (Dicționar de neologisme, 1986)DENTÁL s.m. (
Zool.) Moluscă marină cu capul acoperit de o cochilie deschisă la ambele capete în formă de corn. [Var.
dentalium s.m. / < fr.
dentale].
dental (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENTÁL1 s. m. moluscă marină cu cochilia în formă de cornet. (< fr.
dentale)
dental (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENTÁL2, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin atingerea dinților incisivi, superiori sau inferiori, cu vârful limbii. (< fr.
dental)
dental (Dicționaru limbii românești, 1939)*dentál, -ă adj. (lat.
dentalis, d.
dene, dentis, dinte).
Gram. Se zice despre consonantele care se pronunță punînd limba pe dințĭ, ca d, t.
S.f. O dentală,
o consonantă dentală.dental (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dentál (despre sunete)
adj. m.,
pl. dentáli; f. dentálă, pl. dentáledental (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dental a.
1. ce ține de dinți;
nerv dental; 2. consonante ce se rostesc atingând dinții cu limba:
d și t sunt sunete dentale.dental (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DENTÁL, -Ă, dentali, -e, adj.,
s. f. (În sintagma)
Consoană dentală (și substantivat,
f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. — Din
fr. dental.