demonstrativ - explicat in DEX

demonstrativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus.

demonstrativ (Dicționar de neologisme, 1986)
DEMONSTRATÍV, -Ă adj. 1. Care folosește pentru a demonstra; ilustrativ. ◊ Pronume demonstrativ = pronume care ține locul unui substantiv, indicând și locul obiectului respectiv față de vorbitor; adjectiv demonstrativ = adjectiv care însoțește un substantiv, determinându-l și indicând depărtarea sau apropierea acestuia în timp și spațiu. 2. Care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. [Cf. lat. demonstrativus, fr. démonstratif].

demonstrativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEMONSTRATÍV, -Ă adj. 1. care demonstrează, care servește pentru a demonstra; ilustrativ. ♦ pronume ~ = pronume care arată locul în timp și spațiu al obiectului față de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival. 2. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. (< fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

demonstrativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*demonstratív, -ă adj. (lat. demonstrativus). Care demonstrează: argument demonstrativ. Care face multe demonstrațiunĭ de amiciție orĭ de dușmănie, care nu ascunde ceĭa ce ce cugetă: persoană demonstrativă. Ret. Gen demonstrativ, al căruĭ obiect e lauda saŭ reprobarea. Gram. Pronume demonstrativ, care arată, ca: acesta, acela. Adv. În mod demonstrativ.

demonstrativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
demonstratív adj. m., pl. demonstratívi; f. demonstratívă, pl. demonstratíve

demonstrativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
demonstrativ a. 1. ce servă a demonstra: probă demonstrativă; 2. care dă ușor să înțeleagă ce cugetă: caracter demonstrativ; 3. Gram. se zice de pronumele ce servă a indica cu preciziune: acest, acel; 4. gen demonstrativ, în retorică, care are de obiect elogiul sau blamul, expunerea unei teze morale sau filozofice.

demonstrativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. — Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus.