delniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie.
2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului.
Patru delnițe de fânaț. 3. (
Înv. și
reg.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor;
p. ext. moșie, proprietate. –
Cf. ucr. dil'nyc'a.delniță (Dicționaru limbii românești, 1939)*délniță f., pl.
e (vsl.
*dĕlnika, d.
dĕlŭ, parte,
dĕliti, a împărți. V.
deal).
Mold. ș.a. Jerebie. Tarla, parte de pămînt arată.
Munt. vest. Olt. Hotar de țarină. V.
mejdină.delniță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)délniță, -e, s.f. –
1. (În Evul Mediu) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuia în satul respectiv.
2. (înv.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor. Delniță, top. în Sălsig-Codru, în Lunca Someșului. Toponim în Rohia-Lăpuș, „peste care se pare că a curs pârâul Rohia către râul Lăpuș” (Birdaș, 1994). – Cf. ucr. dil'nycá (DEX); după Miklosich, ucr. dil' provine din rom. deal (< sl. dělǔ).
delniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)délniță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. délniței; pl. délnițedelniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)delniță f.
1. loc de arătură, lung și îngust;
2. sfoară de moșie, moșie mică. [Slav. DELĬNIȚA, parte mică].
delniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie.
2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului.
Patru delnițe de fânaț. 3. (
Înv. și
pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor;
p. ext. moșie, proprietate. —
Cf. ucr. d i 1’ n y c’ a.