delniță - explicat in DEX

delniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și reg.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. dil'nyc'a.

delniță (Dicționaru limbii românești, 1939)
*délniță f., pl. e (vsl. *dĕlnika, d. dĕlŭ, parte, dĕliti, a împărți. V. deal). Mold. ș.a. Jerebie. Tarla, parte de pămînt arată. Munt. vest. Olt. Hotar de țarină. V. mejdină.

delniță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
délniță, -e, s.f. – 1. (În Evul Mediu) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuia în satul respectiv. 2. (înv.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor. Delniță, top. în Sălsig-Codru, în Lunca Someșului. Toponim în Rohia-Lăpuș, „peste care se pare că a curs pârâul Rohia către râul Lăpuș” (Birdaș, 1994). – Cf. ucr. dil'nycá (DEX); după Miklosich, ucr. dil' provine din rom. deal (< sl. dělǔ).

delniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
délniță (reg.) s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe

delniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
delniță f. 1. loc de arătură, lung și îngust; 2. sfoară de moșie, moșie mică. [Slav. DELĬNIȚA, parte mică].

delniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și pop.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. — Cf. ucr. d i 1’ n y c’ a.