delir - explicat in DEX

delir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. – Din fr. délire.

delir (Dicționar de neologisme, 1986)
DELÍR s.n. 1. Tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc. 2. (Fig.) Exaltare, extaz; frenezie; entuziasm excesiv. [Pl. -uri, -re. / < fr. délire, it. delirio, lat. delirium].

delir (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DELÍR s. n. 1. tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc. 2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv. (< fr. délire, lat. delirium)

delir (Dicționaru limbii românești, 1939)
*delír, n. pl. urĭ (fr. délire, d. lat. delirium). Aĭurare, rătăcire de spirit produsă de boală. Fig. Mare agitațiune a spirituluĭ cauzată de pasiunĭ: deliru ambițiuniĭ. Entusiasm, pornire. Delir tremurător (lat. delirium tremens), tremurarea membrelor la bețivĭ și agitarea spirituluĭ lor.

delir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
delír s. n., pl. delíruri

delir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
delir m. 1. mintea rătăcită de boală; 2. fam. turburare sufletească violentă, entuziasm excesiv.

delir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DELÍR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a conștiinței, manifestată prin halucinații, aiurări, iluzii etc., întâlnită în unele boli mintale, în stări febrile etc. 2. Fig. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. — Din fr. délire.

delir (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DELÍR (< fr., lat.) s. n. 1. (PSIH.) Transformare semnificativă a relațiilor individului cu lumea, concretizată prin crearea unui univers propriu, total deosebit de la semenilor săi, dar care, pentru el, are astfel de trăsături obiective încât îi satisface convingerile și îi orientează comportamentul; este însoțit de percepții patologice (pseudoconstatări, halucinații) și are modalități diverse de manifestare (d. pasional, d. de persecuție, d. justițiar, d. de imaginație, d. artistic etc.). 2. (NEUROL.) Stare de confuzie mentală însoțită de tulburări de percepție a lumii exterioare și de excitații psihomotorii. 3. Fig. Exaltare, extaz, frenezie; entuziasm excesiv.