defăimà - explicat in DEX

defăima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare.

defăima (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză

defăima (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. — Din lat. *diffamiare.

defăimà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
defăimà v. a vorbi de rău. [Tras din defaimă = lat. DIFFAMIA].