deficit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEFICÍT, deficite, s. n. Plus de cheltuieli față de venituri; lipsă (bănească) la un bilanț financiar; pierdere;
p. gener. orice lipsă la o socoteală. ◊
Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. – Din
fr. déficit.deficit (Dicționar de neologisme, 1986)DEFICÍT s.n. Lipsă; (
spec.) lipsă într-un cont, într-o socoteală; sumă cu care cheltuielile întrec veniturile. ◊
A fi în deficit = a fi în pierdere. [Pl.
-te, -turi. / < fr.
déficit, cf. lat.
deficit, pers. 3 sg. de la
deficere – a lipsi].
deficit (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEFICÍT s. n. diferență cu care cheltuielile întrec veniturile; pierdere, lipsă. (< fr.
déficit)
deficit (Dicționaru limbii românești, 1939)*deficít n., pl
e (lat.
déficit, „lipsește”, d.
deficere, a lipsi. V.
defect). Lipsă, ceĭa ce lipsește dintr’o sumă:
deficit bugetar. – E un cuvînt de formațiune greșită, ca și
accesit și
affidavit. V.
excedent.deficit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deficít s. n.,
pl. deficítedeficit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deficit n. ceea ce lipsește, excedent de cheltueli.
deficit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEFICÍT, deficite, s. n. Diferență cu care cheltuielile întrec veniturile;
p. ext. pierdere (bănească); lipsă. ◊
Expr. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. — Din
fr. déficit.