defăimător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează; de ocară. –
Defăima +
suf. -ător.defăimător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)defăimătór (-făi-) adj. m.,
pl. defăimătóri; f. sg. și
pl. defăimătoáredefăimător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)defăimător a. și m. care defaimă.
defăimător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEFĂIMĂTÓR, -OÁRE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. —
Defăima +
suf. -tor.