dediță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (
Bot.) Dedițel. – Din
sl. dedica.dediță (Dicționaru limbii românești, 1939)dédiță (Iași) f., pl.
e și
dedițéi și
dedețél m., pl.
eĭ (vsl.
dĕdŭ, moș, bunic, de unde dim. f.
dĕdica, adică bunicuță, pin aluz. la pufu alb ca o chică de moșneag în prejuru florilor. V.
datină). O plantă ranunculacee veninoasă cu florĭ în formă de clopot, albastre și galbene, întrebuințată de țărance la colorat (
anemóne pulsatilla și alte varietăți). – Și
sisineĭ (Banat, Olt.) și
suflețele (Banat).
dediță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dédiță s. f.,
g.-d. art. dédiței; pl. dédițedediță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (
Bot.) Dedițel. — Din
sl. dedica.