decreta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECRETÁ, decretez, vb. I.
Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦
Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din
fr. décréter.decreta (Dicționar de neologisme, 1986)DECRETÁ vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (
Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr.
décréter].
decreta (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECRETÁ vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr.
décreter)
decreta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decretá (a ~) (de-cre-) vb.,
ind. prez. 3
decreteázădecretà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)decretà v.
1. a da un decret;
2. a ordona, a regula printr’un decret.
decreta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECRETÁ, decretez, vb. I.
Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦
Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. — Din
fr. décréter.