dăunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂUNĂTÓR, -OÁRE, dăunători, -oare, adj. Care dăunează; păgubitor, dăunos. ♦ (Substantivat,
m.) Ființă care atacă plante sau animale ori produse vegetale sau animale, provocând pagube. [
Pr.:
dă-u-] –
Dăuna +
suf. -ător.