datornic - explicat in DEX

datornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

datornic (Dicționaru limbii românești, 1939)
datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).

datornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
datórnic s. m., pl. datórnici

datornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
datornic m. cel ce datorește.

datornic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DATÓRNIC, -Ă datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie: creditor. — Dator + suf. -nic.