dărăcitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și
f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit.
2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. –
Dărăci +
suf. -tor.