dâră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DẤRĂ, dâre, s. f. 1. Urmă îngustă și continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunțe etc. vărsate;
p. gener. urmă. ◊
Expr. (
Fam.)
A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent.
2. Dungă, linie;
spec. dungă, rază de lumină. – Din
sl. dira.