dânsul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers.,
subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊
Loc. adv. (
Pop.)
Ca pe dânsul (sau
ca pe dânsa) = strașnic, grozav.
2. S. m. și
f. (
Pop.) Soț, soție.
3. S. f. pl. art. (
Pop.; în superstiții) Ielele. [
Gen.-
dat.:
dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] –
De4 +
însul.