dans (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și având caracter religios, de artă sau de divertisment.
Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau
academic) = ansamblu de mișcări artistice convenționale care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc.
2. Acțiunea de a dansa.
Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma)
Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care atrage în horă oameni de diferite vârste și condiții sociale și-i omoară.
4. (În sintagma)
Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [
Var.: (
pop.)
danț s. n.] – Din
fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.dans (Dicționar de neologisme, 1986)DANS s.n. Serie de mișcări ritmice, expresive ale corpului, executate în tactul unei melodii. [< fr.
danse, cf. it.
danza, germ.
Tanz].
dans (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dans (dánsuri), s. n. – Joc, mișcări ritmice ale corpului omenesc. –
Var. danț (
înv.).
Fr. danse; var. cu fonetismul
it. danza, cf. germ. Tanz. –
Der. dansa, vb. din
fr. danser; dansant, adj. (care poate fi dansat; urmat de dans);
dansator, s. m. (om care dansează; balerin);
dansatoare, s. f. (femeie care dansează; balerină);
dănțui, vb. (a dansa);
dănțuitor, s. m. (dansator; balerin);
dănțuitoare, s. f. (dansatoare);
dancing, s. n. (local unde se dansează), din
engl. dancing, pronunțat
dansing și
vulg. danțing.dans (Marele dicționar de neologisme, 2000)DANS s. n. gen artistic constând din mișcări ritmice, expresive, ale corpului, execuate în tactul unei melodii. (< fr.
danse)
dans (Dicționaru limbii românești, 1939)*dans n., pl.
urĭ (fr.
danse, f.). Joc, mișcare cadențată și legănată a corpuluĭ după sunetu muziciĭ. – Vechi
danț (d. it.
danza, supt. infl. polonuluĭ
taniec, tanca, rut.
tancĭ).
dans (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dans s. n.,
pl. dánsuridans (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dans n. v.
danț (= fr.
danse).
dans (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri.
Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau
academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc.
2. Acțiunea de a dansa.
Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma)
Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară.
4. (În sintagma)
Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [
Var.: (
pop.)
danț s. n.] – Din
fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.