danie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁNIE, danii, s. f. (
Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (
concr.) dar
2, donație. ◊
Hrisov (sau
act)
de danie = act prin care se întărește în scris o donație. ◊
Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din
sl. danije.danie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dánie (dánii), s. f. –
1. Donație. –
2. Pomană, ofrandă.
Sl. danije „donație”, de la
dati „a da” (Cihac, II, 90). –
Der. dănos, adj. (generos, darnic),
cf. sl. danŭ „donat” (Candrea);
dănui, vb. (
înv., a face donație).
danie (Dicționaru limbii românești, 1939)dánie f. (vsl.
daniĭe, d.
dati, a da. V.
dajdie). Donațiune, maĭ ales pioasă.
danie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dánie (-ni-e) s. f.,
art. dánia (-ni-a), g.-d. art. dániei; pl. dánii, art. dániile (-ni-i-)danie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)danie f. donațiune pioasă, legat de binefacere. [Slav. DANIĬE].
danie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÁNIE, danii, s. f. (
Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (
concr.) dar
2, donație. ◊
Hrisov (sau
act)
de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊
Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). — Din
sl. danije.