cĭupit - explicat in DEX

ciupit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUPÍT¹ s. n. Acțiunea de a ciupi. – V. ciupi.

ciupit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUPÍT², -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.

ciupit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciupít s. n.

ciupit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciupit a. cu bube de vărsat.

ciupit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUPÍT¹ s. n. Acțiunea de a ciupi. — V. ciupi.

ciupit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUPÍT², -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. — V. ciupi.

cĭupit (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭupít, -ă adj. Cĭugulit de bubat, cu semne de vărsat pe față.