ciulama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre) cu sos alb și gros de făină. ◊
Expr. (
Fam.)
A face (pe cineva)
ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din
tc. çullama.ciulama (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciulamá (ciulamále), s. f. – Mîncare orientală cu sos alb (făină fără ou), cu carne, ciuperci, spanac etc.
Tc. çulama (Șeineanu, II, 138; Lokotsch 138).
ciulama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciulamá s. f.,
art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamáleleciulama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊
Expr. (
Fam.)
A face (pe cineva)
ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). Din
tc. çullama.cĭulama (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭulamá f. (turc.
čalama). Un fel de sos gros albicĭos compus din făină, zeamă de carne saŭ lapte și unt. – Și
cĭolama. V.
colărez.ciulamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciulamà f. mâncare fiartă din făină, lapte și unt, la care se adaogă și bucățele de puiu de găină:
bucate de cele sănătoase... musaca, capama, ciulama AL. [Turc. ČULAMA].