ciocănaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCĂNÁȘ1, (
1)
ciocănașe, s. n., (
2)
ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel.
2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul
1 sarea în ocne. –
Ciocan1 +
suf. -aș.ciocănaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (
Pop.) Diminutiv al lui
ciocan2. –
Ciocan2 +
suf. -aș.ciocănaș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ciocănáș2, ciocănáși, s.m. pl. (reg.) plantă ornamentală numită și
condurul-doamnei.
ciocănaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocănáș1 (persoană)
s. m.,
pl. ciocănáșiciocănaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocănáș2 (obiect)
s. n.,
pl. ciocănáșeciocănaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocănaș m. lucrător la ocnă, care taie sarea cu ciocanul și o face drobi.
ciocănaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCĂNÁȘ1, (
1)
ciocănașe, s. n., (
2)
ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel.
2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul
1 sarea în ocne. —
Ciocan1 +
suf. -aș.ciocănaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (
Pop.) Diminutiv al lui
ciocan2 —
Ciocan2 +
suf. -aș.cĭocănaș (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cĭocănáș m. Lucrător care sfărîmă sarea cu cĭocanu la ocne.